Producţia “Ghost Rider 2” i-a adus actorului Alin Panc nu doar satisfacţia de a lua parte la un proiect impresionant al celor de la Hollywood, cât şi o amiciţie cu starul Nicolas Cage.
În cele peste trei săptămâni petrecute în Turcia cu echipa de la “Ghost Rider”, Alin Panc a avut ocazia de a sta de mai multe ori de vorbă cu Nicolas Cage, eroul principal al peliculei. Vedeta americană este, ca şi Alin Panc, pasionată de istorie şi a vrut să afle cât mai multe detalii despre România şi personalităţile noastre.
“Este un tip foarte cult şi ştie foarte multă istorie, poţi vorbi cu el despre orice. Vrea mereu să afle lucruri noi”, ne-a declarant Alin Panc. Chiar după ce s-au terminat filmările, cei doi au păstrat legătura şi Alin Panc îi împărtăşeşte lui Cage detalii despre proiectele pe care le derulează cu Asociaţia Pentru Istoria României, al cărei preşedinte este. “Vine un moment în viaţă când trebuie să tragem linie şi să adunăm. Proiectele A.P.I.R nu sunt doar o închipuire sau o iniţiativă îndrăzneaţă a unor tineri pasionaţi de istorie, care provin din domenii diverse, ci este chiar “Cutezanţa” însăşi. Visul nostru a devenit realitate doar crezând în legile morale, care , printre multe altele, cum ar fi caracter, mentalitate, educaţie, religie etc., înseamnă şi cunoaşterea trecutulu, istoria”, spune Panc. El încearcă şi reuşeşte să îmbine munca sa de actor cu proiecte legate de istorie.
De la Greuceanu la Iancu de Hunedoara
Un prim proiect al Asociaţiei are ca temă readucerea în prim-plan a eroilor basmelor româneşti – Harap Alb, Greuceanu, Prâslea cel Voinic, Făt Frumos, Ileana Cosânzeana sau Zmeul . În urma unui parteneriat cu Ministerul Educaţiei, mai mulţi actori merg – voluntar – în şcoli şi readuc aceste personaje, prin teatru, în faţa elevilor. O altă direcţie a Asociaţiei se referă la personalităţile istorice precum Mihai Viteazul, Vlad Ţepes, Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara. “Încercăm să-i păstrăm vii în amintirea românilor prin spectacole de teatru istoric. Castrul Jidova-Pecetea Civilizatiei române în Dacia şi Castelul Corvinilor-Istorie şi Legendă sunt două proiecte care au avut un real succes. Am avut o sută de figuranţi, actori şi cascadori. Am refăcut confruntările dintre oştile lui Iancu de Hunedoara şi turci, a fost super!” , ne-a mai povestit Alin Panc. “Trebuie să readucem în atenţia românilor comoara lor cea mai de preţ, sau, mai bine zis comorile: cultura, valorile naţionale şi istoria şi în această direcţie vreau eu să dezvolt cât pot de mult Asociaţia”, a punctate cunoscutul actor.
Gina Artenie